Citește Revista Arte & Meserii

Un proiect editorial independent, experimental în care redacţia alături de colaboratori scriu şi ilustrează conţinut deschis, accesibil şi atractiv despre mai multe domenii ale artei şi culturii.

THE MONO JACKS

TMJ_Colectiv_5Oct2013

Va spunem ramas bun si incheiem cei cinci ani de activitate in cadrul unui eveniment aniversar pe 5 Octombrie. Toate lucrurile frumoase au un inceput. Al nostru a fost fulminant si le multumim celor care l-au facut posibil: fanilor, prietenilor, familiilor, oamenilor din media, cluburilor si festivalurilor care ne-au deschis portile (si microfoanele), regizorilor care au lucrat nopti intregi la clipurile The Mono Jacks si celor care ne-au ascultat  melodiile.

Toate lucrurile frumoase au un sfarsit. Pentru noi, acel moment e acum. Dincolo de ‘chimia’ de pe scena – pentru care suntem recunoscatori – suntem personalitati diferite. Dupa 5 ani de drum, am ales impreuna sa punem punct istoriei
The Mono Jacks.

The Mono Jacks inseamna:
Doru Trascau (vox, guitar)
Dorian Cazacu (drums)
Florin Vasile (guitar, vox)
Alexandru Tomescu (bass)
Alaturi de fostii componenti Alex Voicu (bass), Andrei ‘Jah’ Filip (bass) si Hassan Nabulsi (bass).

Dar mai inseamna: 5 ani de activitate, peste 100 de concerte, doua discuri (un LP si  un EP), un EP de remixuri, doua videoclipuri, o energie debordanta pe scena precum si mii de ore de repetitii. Fatidic sau nu, acest moment coincide cu aniversarea a cinci ani de activitate a formatiei. Motiv pentru care ne propunem un eveniment memorabil. Mai multe detalii in curand.

Evenimentul va avea loc Sambata, 5 Octombrie, incepand cu ora 21:30, in noul stabiliment cultural numit Colectiv, care este situate pe Str. Tabacarilor 7, Sector 4 (in incinta fostei fabrici Pionierul).

Ramaneti cu bine, va iubim!

Un sfarsit e un inceput!

The MONO JACKS - 2013_01

Bilet: 20 lei
Deschidem usile la ora 21:30

The MONO JACKS ‘Gandurile’ – http://youtu.be/MKIidrJ2n_0?hd=1
The MONO JACKS ‘Woman – http://youtu.be/xvlAPkIVFQw?hd=1
The MONO JACKS ‘Come Back Girl – http://youtu.be/_pYCY_nZSXk?hd=1
The MONO JACKS ‘We’re All Getting Older’ – http://youtu.be/xSF8U02Fzh0

www.fb.com/TheMonoJacks | www.twitter.com/MonoJacks | www.youtube.com/TheMonoJacks

Tripoteca Take Off

afis tripoteca take off (1)

Festivalul internațional de film și artă psihedelică Tripoteca decolează toamna aceasta către 4 capitale europene (Londra, Sofia, București, Paris) pentru a răspândi prin creație îndoitoare de minte informații emoționale cu scopul de a extinde conștiințe.

 Sărbătorim începutul turneului și lansarea teaser-ului prin party-ul Tripoteca Take Off, vineri 13 septembrie, ora 21:30 @ str. Popa Rusu nr. 24, cu muzică live, DJi, proiecții mapate, lasere, playground interactiv și filme best-of din Tripoteca 2012.

Cosmic Dance Environment:

21:30 – Visu’ (dj set warm-up) [noise/experimental techno]

23:30 – Polul Nord (live act) [psych-rock/post-rock]

01:00 – Moduler (live set) [experimental techno]

04:00 – Pake (live set) [experimental techno]

Laser show by Tom

Astral Playground:

22:00 – 23:30 – [Best of Tripoteca 2012]

Waterphonic sound installation by Serj

Psychedelic Video Games [w/ Kinect]

Interactive Painting [w/ Kinect]

Video mapping by Videopion & DAI

Bilete

La intrare 15 lei / 20 lei [după miezul nopții]

Jazz Compas se lansează la Arcub Live Open Air și Gărâna International Jazz Festival

 

Jazz Compas, revistă dedicată atât jazzului, cât și muzicii improvizate, premieră în România, va fi

lansată la festivalurile Arcub Live Open Air (3 – 7 iulie 2013) și Gărâna International Jazz Festival (11

– 14 iulie 2013). 5.000 de exemplare ale primului număr (ediția specială “Princeps”) vor fi

distribuite gratuit.

Jazz Compas este publicația care lipsea publicului românesc pasionat de jazz și de noile tendințe

muzicale de pe scenele autohtone și internaționale. Revista este scrisă clar și la obiect, într-un

limbaj accesibil, se evită părtinirile, dar se acceptă pasiunea. Informația și ideile puse în circulație

sunt la zi și își propune să transmită publicului din România ideea că muzicile alternative

necomerciale pot fi accesibile dacă există deschidere și informație adecvată.

Printre autorii editorialelor și articolelor se numără Virgil Mihaiu, Mircea Tiberian, Florian Lungu,

Maria Balabaș, Diana Miron, Cătălin Milea și alții. În primul număr sunt publicate interviuri cu figuri

importante ale jazzului și muzicii improvizate, precum Evan Parker, Eugen Gondi sau Kurt Elling,

review-uri despre jazzul din România și colaborările internaționale care aduc prestigiu artiștilor

români.

„Când am auzit prima dată cuvântul ‘jazz’ n-am știut ce înseamnă, însă îmi amintesc că, prima oară

când am ascultat așa ceva, totul s-a schimbat pentru mine. Duke Ellington și John Coltrane mi-au

povestit de pe o casetă audio pe care am ascultat-o acasă la un prieten apropiat că jazzul e ceva ce

e în noi toți. Jazz Compas, prima publicație de jazz și muzică improvizată din România, este revista

destinată oamenilor care cunosc bine acest fenomen, dar și celor care au primele contacte cu jazzul

și muzica improvizată. După ce o citiți apăsați butonul ‘play’, sau, și mai bine, mergeți la un

concert. Dacă ne vedem acolo, înseamnă că ne-am îndeplinit misiunea.” (Cătălin Milea fondator al

revistei).

Prima ediție a revistei a fost susținută de ArCub și Festivalul Internațional de Jazz de la Gărâna.

Dacă vă place primul număr din Jazz Compas – abonamentele pentru numerele următoare se vor

putea face pe site-ul revistei www.jazzcompas.com sau prin poștă.

Trupa Kumm împlinește 15 ani

Dacă ati fredonat măcar o dată refrenul de la „1000 de chipuri”, dacă aţi dansat pe „Yellow Fever” sau aţi dat vina pe „Angels & Clowns”, dacă aţi mers la „Different Parties” când tot ce vă doreaţi era să „Rest In Pieces” fredonând un „Pop Song” şi întrebându-vă „where do broken hearts go?”… a venit vremea să cântaţi la mulţi ani trupei Kumm, care în această toamnă împlineşte 15 ani de activitate!
Cu această ocazie, Kumm vor un concert aniversar pe 1 noiembrie la Bucureşti (The Silver Church). Alături de Kumm vor mai fi pe scenă atât foşti membri cât şi actuali prieteni ai formaţiei, iar invitaţii speciali de la trupa byron îi vor ajuta să sufle în lumânări. În plus, la fel ca acum cinci ani, Dan Byron va urca pe scenă alături de foştii colegi din Kumm vreme de câteva piese.
Pe lângă Dan Byron şi trupa byron vor mai fi invitaţi şi muzicienii Mani Gutău şi Dominic Csergö, ce cântă în prezent în trupa Urma.
Dominic Csergö a fost toboşarul trupei Kumm în perioada 1999 – 2009, înregistrând patru albume de studio alături de aceştia: Moonsweat March (2000),Confuzz (2002), Angels & Clowns (2005) si Different Parties (2006). Alături de Mani Gutău, Sorin Erhan şi Dan Byron, el este şi unul dintre membrii fondatori ai formaţiei Urma alături de care a înregistrat până în prezent două albume: Nomad Rhymes (2003) şi Anger As a Gift (2004).
Kumm au mai cântat în câteva rânduri (Lăptăria Enache, Clubul Ţăranului) alături de Mani Gutău, solistul Urma. De fiecare dată a fost o experienţă inedită din punct de vedere muzical şi pe deplin gustată de fani, motiv pentru care Kumm l-au invitat să le mai fie alături o dată, la aniversarea de la Bucureşti a celor 15 ani.
Haideţi aşadar pe 1 noiembrie în The Silver Church ca să sărbătorim aşa kumm se cuvine 15 ani de activitate a uneia dintre cele mai prolifice şi mai versatile trupe din România!
Preţul unui bilet este 30 de lei.

Jazz și manele. Adrian Gaspar Trio.

de Irina Vasilescu

foto: Johannes Kruse

Am crescut în Colentina. Ani de zile, am ascultat fără voia mea „viața mea”, „aș da zile”, „Cenușăreaso, te cunoști după sandale/ că ești fată de locale…”. Nu-mi plac. Am fost educată să nu-mi placă. Mi se par stupide și kitschoase. Nu a ajutat nici vecina mea obeză  și depresivă care pune câte-un hit de suflet ori de câte ori o abandonează vreun iubit. Trilurile manelelor se îmbină fioros cu zbieretele și suspinele ei deznădăjduite.

Apoi i-am cunoscut pe Adrian Gașpar și colegii săi de trio, Marko Ferlan și Lukas Fellner. I-am văzut prima oară la festivalul de jazz de la Gărâna, unde au fost una dintre trupele care mi-au plăcut cel mai mult. Niște tineri muzicieni talentați, a căror ușurință de interpretare prevestește un viitor interesant. OK. Mare mi-a fost însă conflictul interior când, în timpul unui interviu aparent obișnuit, Adi mi-a explicat cât de tare îi plac manelele și de ce.

Toți trei (în ordinea din fotografie: Lukas, Adi și Marko) vin din Viena. Adi (pian) este plecat din Moldova Nouă și locuiește la Viena de 16 ani (acum are 25, este veteranul trupei). Marko (bas) e de fel din Slovenia, naturalizat în Austria, iar Lukas (percuție) este de-a dreptul austriac. Johannes, fotograful, este din Germania. Eu am făcut meditații la germană când eram mică. Toată situația asta ar fi sugerat că putem vorbi lejer în germană, dar mă simt mai sigură pe limba lui Shakespeare, așa că off we go. Oricum, în scurt timp, dialogul va deveni haotic de… trilingv.

MANELE

Ce știți despre manele? Știți ce sunt?

Marko: Un fel de gypsy-punk…? Pare să semene cu turbo-folk din Serbia…

Lukas: Nu știu chiar nimic despre asta.

Adi: E o muzică minunată!(râde)

Adi, știi că majoritatea românilor, în special cei care ascultă jazz, nu suportă manelele.

Adi: Știu.

De ce crezi?

Adi: Probabil din cauza poveștii, a versurilor, nu știu… (către un chelner) Ție îți plac manelele?

Chelnerul (sarcastic): Daaa!

Adi:  Hai să ne gândim la stilul hip-hop din America, unde se cânta despre gangsteri, probleme cu poliția etc. Manelele sunt la fel. De-asta nici nu sunt acceptate în societate. Dar muzica o găsesc super. Eu nu ascult versurile manelelor.

Și e o problemă în România pentru că majoritatea interpreților buni de manele sunt de etnie rromă*. Și știu despre problemele dintre rromi, țigani, cum li se spune aici, și români. Nu se plac, nu se respectă unii pe alții, iar cu muzica treaba stă la fel.

la un concert de manele, vocalul sau liderul trupei face dedicații, mult bla-bla, caută să ia cât mai mulți bani de la petrecăreți. Zice „special pentru prietenul meu Cutărel, care a dat 100 de euro! Fără număr, cu dedicație specială din partea mea pentru…partea stângă!” Asta nu este muzica în sine, asta este mentalitatea. Mentalitatea de manelist. Sunt diferite. Știu de la noi de la nunți. Eu vin din mediul ăsta, și niciodată… Ba da, odată am dat cântărețului 50 de euro pentru un cântec. Dar altfel, nu sunt prieten cu dedicațiile. Dar alții sunt oameni simpli, care se simt flatați când aud că un cântec este „special” pentru ei, și solistul spune „pentru Micrea Barosanu’, Universalu’, Mondialu’…!” Asta îi face fericiți. Și faptul că toată lumea știe că el a dat 100 de euro pentru dedicația aia îl face să insufle respect. Repet: asta e mentalitatea, dar nu trebuie confundată cu muzica.

Eu încerc să ascult ritmul, melodia, pentru că de fapt nu e muzică românească, e muzică orientală. Și îmi place mult muzica orientală. E păcat, eu am crescut cu manele, muzică turcească și nord-africană… Sunt similare. Sunt cântece vechi, de sute de ani, cunoscute, preluate și înnoite comercial.

Spre exemplu, consider că Florin Salam este extrem de bun. Are o super-voce, este un muzician excelent.

Johannes: Ai cântat manele?

A: Nu nu, nu în public. Dar caut să preiau unele elemente, acest stil de interpretare, tehnica… De exemplu, când improvizezi, te joci cu tot felul de tonalități, cu sferturi de ton… Și încerci să imiți vocea instrumental. Dar la pian sau la orice alt instrument e foarte greu, pentru că în vocea de manele nu există un ton clar, „la la la”. Vocea se poate modula și doar cu un sfert de ton. Asta există la muzica orientală și în muzica veche, bisericească. Dar la pian ai numai semiton și ton. Din punctul de vedere tehnic, e dificil să ții isonul…

J: Dar interpreții de manele știu detaliile astea tehnice?

A: Nu. Cred că printre maneliști sunt puțini oameni cu pregătire muzicală formală, care să știe teorie. Ei știu să îi privească pe alți muzicieni și să-i imite.

Problema e că produc vreo sută de cântece pe zi, dintre care poate unul pe lună este bun și devine hit pentru o lună. Apoi apare alt cântec… La fel ca în rock și hip hop – ai prea multă cantitate și calitate slabă. Dar există mulți oameni care ascultă asta. E o chestiune de mediu, pur și simplu. E păcat de producție pentru că o fac doar pentru  bani. În loc să aibă muzicieni adevărați, cu percuție, și să ia totul în serios, e unul la o orgă electronică amărâtă și totul sună aiurea. Poate și asta e o problemă, că nu sunt făcute pentru a fi cântate live. Adică se cântă și live, dar sunetul este în majoritate sintetic.

Dar îți garantez că toți cei de aici, sută la sută, dacă nu ar auzi versurile și n-ar ști că sunt făcute în România, ar dansa pe manele. Dacă scoți tot acel bla-bla vorbit și lași doar muzica, e total dansabilă. Doar că eu nu dansez. Ba dacă beau vreo două beri, dansez. Este o problemă de schimbare a mentalității. Fanfara Ciocârlia și alții asemenea nu cântă altceva. Cântă niște ritmuri mai rapide, dar tot acest gen de „manele”, cele adevărate – turcești, bulgărești… Doar că le cântă live de 20 de ani, au fost învățați altfel… Nu știu cât de cunoscuți sunt, dar în Occident, Fanfara Ciocârlia, Taraf de Haïdouks sunt nume mari.

În plus, eu trăiesc în Austria, iar manelele și muzica țigănească sunt singura mea legătură cu locul unde m-am născut. De aceea, pentru mine e ceva normal.

JAZZ – MAI PRECIS, GĂRÂNA 2012

Adi, te-ai născut în apropiere, deci probabil ai fost spectator la Gărâna…

Adi: Nu. Trăiesc în Viena de 16 ani, iar festivalul a ajuns fix la ediția a 16-a, deci nu știam de el. Dar am auzit de Gărâna acum doi ani. Am încercat atunci să-i contactăm pe organizatori, ca să cerem să cântăm aici. Dar mă trezisem prea târziu, la fel și anul trecut. Anul ăsta am ajuns la timp.

Cum găsiți Gărâna?

Lukas: Minunat. Nu ne așteptam să fie un public atât de numeros… Suntem foarte impresionați că au reușit să organizeze un festival mare, cu atâția artiști minunați, într-un sat așa mic.

Marko: E în pădure…! Cred că atmosfera e minunată. E foarte liniște și poți veni aici ca să te bucuri de muzică… E perfect! Jazz extrem de bun, și sunt impresionat și de vizitatori. Cât de mulți oameni sunt interesați de jazz…

Adi: Și tineri, oameni foarte tineri! Nu suntem obișnuiți să avem un public atât de tânăr. Adică în Austria, majoritatea au vreo 40-50 de ani, grupuri de psihologi, intelectuali. Tineri interesați sunt numai prieteni de-ai noștri sau alți muzicieni. Un grup foarte, foarte mic.

Lukas: Celorlalți le place mai mult Justin Bieber.

Cum a fost să cântați după John Scofield? Cum v-a făcut asta să vă simțiți?

Marko: John Scofield este unul dintre marii mei eroi. Mă gândeam „Este! După ce cântă el, o să fiu plin de energie!”  dar când l-am auzit, mi-am zis „OK, chiar trebuie să cânt după el…?” Publicul țipa de încântare la concertul lor… Partea bună a fost că, datorită lui, erau foarte mulți oameni, deci a fost mișto.

În ciuda faptului că a fost tare frig…

Marko: Da, a fost. Chiar am avut niște probleme, îmi înghețaseră mâinile… La un moment dat, am luat o jachetă pe mine.

Lukas: A fost o experiență minunată, pentrucă am cântat după unul dintre cei mai mari idoli ai mei, Bill Stewart. Concertul lor m-a inspirat.

Johannes: Marko, de ce ai ales bass-ul acustic? E mult mai dificil de mixat și te auzeai foarte încet…

Marko: Da, asta a fost o problemă, pentru că…

Adi: El nu câtă la bas, de fapt.

Marko: Eu nu cânt la bas, sunt ghitarist, iar ăsta e singurul bas pe care îl am. Deci bănuiesc că va trebui să-mi  cumpăr unul electric.

Adi: Sau poate trebuie să începi să cânți la contrabas.

Marko: Da, e unul dintre obiectivele mele…

De aici, discuția a luat-o în mai multe direcții decât am putut urmări sau decât v-ar interesa pe voi. De exemplu, Adi s-adus să le ajute pe niște fete să rezolve problema unui monitor de Mac care devenise roz. Am plecat de la masa din micul restaurant bulversată, dar încântată de Adi Gaspar Trio. Totuși, încă nu-mi plac manelele.

*M-am consultat cu Adi ulterior și mi-a recomandat să scriu așa: „rromi, cu doi de r dacă se poate. Cei care zic că nu sunt rromi, ci „țigani”, nici măcar nu vorbesc limba!”