Citește Revista Arte & Meserii

Un proiect editorial independent, experimental în care redacţia alături de colaboratori scriu şi ilustrează conţinut deschis, accesibil şi atractiv despre mai multe domenii ale artei şi culturii.

Shorts UP vine cu patru producții românești la Noaptea Lungă a Filmelor Scurte! Și cu alte surprize …

Noi v-am mai povestit, cu alte ocazii, de proiectul fain Shorts up, care aparține partenerilor noștri de la ORICUM. De peste 4 ani, oamenii aceștia ne aduc pe marele ecran scurtmetraje de tot felul, care s-au distins la Oscar, Bafta, Sundance sau Clermont-Ferrand, de cele mai multe ori în premieră sau în proiecție unică în România.

Iată că nu mai aveți mult de așteptat și, în doar trei zile, începe Noaptea Lungă a Filmelor Scurte! Mai exact sâmbătă, 8 iunie, de la ora 20:00 și până în zorii zilei (05:00), la Turbohalle, avem gala scurtmetrajelor. Proiecțiile vor rula înăuntru, în 2 spații paralele, dar experiența ShortsUP se prelungește pe terasa Turbohalle, unde Electric Brother explorează muzical istoria filmului printr-un Dj set cu vibe-uri disco, eclectice, retro, soul și r’n’b. Tot afară, sub cerul înstelat, cinefilii vor avea la dispoziție o zonă de ”antrenament ludic” animată de live performance și jocuri de societate.

Atenție! Din selecția ShortsUP nu lipsesc nici cele mai valoroase scurtmetraje românești ale ultimului an. Fie că explorează dilemele relației de cuplu și familie, sentimentele profunde din jurul unui obicei comun sau întâmplările care transformă banalul în neobișnuit, toate cele patru povești au un numitor comun: poartă amprenta unei generații tinere de regizori români care a atras atenția juriilor de film naționale sau internaționale.

Cum? Vreți să știți despre ce filme scurte românești vorbim? Bine, vă facem pe plac.

 

În acvariu (în regia Tudor Cristian Jurgiu, România, 2013) este scurtmetrajul care a adus România pe lista premiilor de la Cannes 2013 cu locul al treilea în cadrul competiției Cinefondation dedicată peliculelor studențești. Un film curajos ce face radiografia cuplului modern în fix 20 de minute. După ce încearcă din răsputeri să se despartă, George (Ionuț Vișan) și Cristina (Maria Mitu) ajung la o dilemă complicată: nu pot trăi nici împreună, nici separat.

In Acvariu

Filmul lui Constantin Tănase, Blu (România, 2012) a câștigat premiul GOPO pentru cel mai bun scurtmetraj românesc al anului. Vechea Dacie a familiei se strică, iar Mara şi părinţii ei încearcă să o pornească, măcar până acasă. În jurul motorului stricat, cei trei încearcă să repare şi relaţiile dintre ei.

Programul ”Noaptea Lungă a Filmelor Scurte” (complet aici) include și două scurtmetraje românești prezentate anul acesta la Festivalul de Film de la Cannes în secțiunea Short Film Corner: Bad Penny (în regia lui Andrei Creţulescu, România, 2012) și După Fel și Chip (în regia Paulei Oneț, România, 2012).

În Bad Penny, Andi Vasluianu, Dorian Boguță și Șerban Pavlu sunt protagoniștii unei întamplări bizare petrecute într-un parc pustiu, în preajma sărbătorilor. Doi borfași se pregătesc să opereze un jaf banal, doar că ținta lor, un individ tăcut și straniu, le dă toate planurile peste cap. Filmul lui Andrei Crețulescu va fi proiectat anul acesta la TIFF, în cadrul ”Zilele Filmului Românesc”.

Bad Penny

După Fel și Chip e un documentar emoționant care urmărește motivațiile pe care le au locuitorii unui sat transilvănean atunci când își aleg fotografiile atașate monumentelor funerare. Dacă ai putea alege o singură fotografie a ta prin care ceilalţi sa îşi amintească mereu de tine, pe care ai alege-o?

Trailerul simpatic al evenimentului poate fi vizionat aici.

Biletele pot fi cumpărate în avans prin MyTicket sau Eventim la prețul de 30 de lei sau la eveniment la prețul de 35 de lei.

One response to “Shorts UP vine cu patru producții românești la Noaptea Lungă a Filmelor Scurte! Și cu alte surprize …”

  1. […] trecută am fost la Turbohalle, pentru Noaptea Lungă a Filmelor Scurte. Este evenimentul cu care cei de la ShortsUp încheie fiecare sezon, cu filme premiate la Oscar, […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *